Verba volant scripta manet

....cam asa spuneau anticii nostri stramosi vrind sa spuna ca vorbele zboara dar ce e scris ramine.

Sucesc incolo-incoace afirmatia si aflu mai multe concluzii legate de relatiile pe care le avem cu cei ce conteaza pentru noi. Odata m-a injurat unu' cu care jucam baschet in curte la liceul Terapia: te bag in pizda ma-tii! Din cite imi amintesc nu m-am suparat atunci si nici altadata, la adevarata valoare a injurioasei exclamatii pentru ca in primul rind era evident ca nu ma putea baga, eu avind vreo 14 ani si ceva kile (nu multe ca eram mai filiform decit acu') si-n al doilea rind eu il faultasem destul de urit, facindu-si astfel dungi rosii sub genunchii decojiti de asfalt.

Suntem de multe ori nervosi. Suntem de multe ori sarcastici. Suntem de multe ori ironici. Suntem de multe ori rai. Suntem de multe ori batjocoritori. Suntem de multe ori glumeti.
Dar suntem de fiecare data oameni. Spunem, gresim, regretam si de aceea se-ntimpla de atitea ori sa ne cerem iertare: dindu-ne seama ca am gresit sau ca defapt am vrut sa spunem complet altceva cind am scos porumbelul pe gura.

Spun eu insa ca mai importante decit spusele sunt intotdeauna actiunile sau deciziile viitoare. Pentru ca astea ramin. Pe citi prieteni nu i-am suparat spunindu-le la telefon: te sun eu mai triziu fara s-o mai facem decit dupa doua zile. Sau sa-i chemam in vizita dupa care sa sunam: stii, trebuie sa plec in weekend ramine cina pe altadata. De ce nu s-au suparat? Pentru ca faptele noastre fata de ei povestesc altceva decit vorbele: cind au nevoie de noi cu-adevarat suntem acolo unde vor.

Ce vreau eu sa zic cu toata pledoaria asta a mea e ca nu e bine sa ne grabim sa-i judecam atit de aspru pe cei din jurul nostru dupa ce spun ei ci dupa ce fac pentru noi atunci cind avem nevoie.

Imi place vorba asta a latinilor mult, dar ma gindesc s-o traduc in felul meu neaos de ardelean:

Fapte ! Nu vorbe !

...vorbele zboara !