Ore, minute, secunde

Inca de foarte multa vreme m-am prins cum e cu dimensiunile. Pot sa inteleg lungimea. Pot sa inteleg si latimea. Chiar greutatea o inteleg, desi la unii abia o mai suport.
Ce nu pot sa intelg este timpul. De ce? Pai cum sa-l inteleg cind e ceva complet imaterial, parca nici nu exista, dar totusi prezent in jurul meu si-n acelasi timp imposibil de influentat.
Dovada cea mai graitoare ca nu putem intelege timpul sunt copiii mici. Ei sunt complet atemporali, habar n-au cum trece timpul, dar naivi si sinceri cum sunt, ei nici nu mimeaza intelepciunea:
-Mami, cind vine tatu de la Bucuresti?
-Miine!
.............
-Da azi e miine?

Miine ! La fel de bine poti sa-i spui ieri -pentru ei nu e nicio diferenta. Ei traiesc numai in prezentul imediat. De aceea cred ca incep sa plinga si sa devina panicati imediat ce se simt parasiti -nu-si pot imagina cit vei lipsi: oare se va intoarce abia miine? sau ieri?

Dar e si o parte frumoasa aici. Timpul nu reuseste sa le afecteze cu nimic actiunile. In comparatie cu noi, crispatii de adulti, care pretindem ca intelegem timpul si ne conformam disperati curgerii lente a firelor de nisip, ei sunt complet impasibili in fata lui. Si va propun un simplu test:

Imbracati copilul si-n timpul asta ii spuneti :"hai mai repede ca ne grabim la ..." Dupa ce e pregatit, dar inainte de a fi chiar gata, porniti televizorul pe desene animate si iesiti din camera. Cu treaba, evident, deoarece trebuie sa pareti ocupat de pregatirile plecarii si distant sa nu-l influentati cu nimic. Iar acum, asteptati in bucatarie pina cind, prin decizia lui, va spune ca trebuie sa plecati. Veti astepta mult, preparati-va o cafea.

Ce vreau eu sa demonstrez e ca nu intelegem timpul. Daca l-am intelege, sunt sigur ca nu l-am lasa sa-si mai faca de cap.

tic-tac

tic-tac

...........