…au trecut douazeci de ani de cind codrul (care desi-i frate cu romanul) nu mi-a mai vazut pasii trecind. Sigur ca de-acu’ douazeci de ani s-au intimplat multe fapte si trairi in viata care ne-au erodat mie si celor din jur permanent personalitatile, convingerile si asteptarile fecioresti avute atunci.
Privind putin retrospectiv si mai ales melancolic aceasta iremediabila trecere a anilor imi pare rau sa constat cit e de potrivit cuvintul “erodat” in acest proces de maturizare umana. De ce-mi pare atit de rau? Pentru ca ma asteptam ca lucrurile sa se intimple altfel: pe masura ce trece timpul, peste dorintele si convingerile noastre copilaresti, naive chiar, sa se astearna o patina fina de … sa-i spunem experienta a vietii, de intelepciune si toate sa se potriveasca intr-o armonie naturala perfecta.
Realitatea ma trezeste insa din visare simtind-o ca o palma peste fata: am renuntat toti la pasiuni, la dorinte si vise, la jocuri si nebunii schimbindu-le pe nesimtite pe joburi, facturi la intretinere, rate la banci, ordine de plata si pe tot mai desele priviri incruntate. Nu mai suntem copii! Normal, am putea spune, pentru ca am crescut. Problema e insa ca nu mai suntem copii deloc. Deloc!!
De aceea dragilor care ma cunoasteti va par uneori razna: pentru ca vreau sa fiu din nou copil. Din nou curios si novice, din nou aiurit si din nou surizator. Din nou indragostit si din nou nebun. Vreau sa fie atita viata in jurul meu incit s-o simt cit e de densa atunci cind respir. Vreau sa fie zimbete multe. Nu! Sa fie hohote de ris!
Da! De aceea sunt razna uneori: ca ma agat cu dintii de ce-am avut cindva. Si nu ma mai las! Si-mi fac tatuaj, si merg din nou pe munti si imi iau miine role si la iarna am sa ies la bulgareala. Ca sa mai fie putin cum a fost cindva.
Asa ca bucurati-va putin retina si sufletul cu citeva imagini din Piatra Craiului… Din Crai, cum zic cei din zona.
Salute!
Privind putin retrospectiv si mai ales melancolic aceasta iremediabila trecere a anilor imi pare rau sa constat cit e de potrivit cuvintul “erodat” in acest proces de maturizare umana. De ce-mi pare atit de rau? Pentru ca ma asteptam ca lucrurile sa se intimple altfel: pe masura ce trece timpul, peste dorintele si convingerile noastre copilaresti, naive chiar, sa se astearna o patina fina de … sa-i spunem experienta a vietii, de intelepciune si toate sa se potriveasca intr-o armonie naturala perfecta.
Realitatea ma trezeste insa din visare simtind-o ca o palma peste fata: am renuntat toti la pasiuni, la dorinte si vise, la jocuri si nebunii schimbindu-le pe nesimtite pe joburi, facturi la intretinere, rate la banci, ordine de plata si pe tot mai desele priviri incruntate. Nu mai suntem copii! Normal, am putea spune, pentru ca am crescut. Problema e insa ca nu mai suntem copii deloc. Deloc!!
De aceea dragilor care ma cunoasteti va par uneori razna: pentru ca vreau sa fiu din nou copil. Din nou curios si novice, din nou aiurit si din nou surizator. Din nou indragostit si din nou nebun. Vreau sa fie atita viata in jurul meu incit s-o simt cit e de densa atunci cind respir. Vreau sa fie zimbete multe. Nu! Sa fie hohote de ris!
Da! De aceea sunt razna uneori: ca ma agat cu dintii de ce-am avut cindva. Si nu ma mai las! Si-mi fac tatuaj, si merg din nou pe munti si imi iau miine role si la iarna am sa ies la bulgareala. Ca sa mai fie putin cum a fost cindva.
Asa ca bucurati-va putin retina si sufletul cu citeva imagini din Piatra Craiului… Din Crai, cum zic cei din zona.
Salute!
No comments:
Post a Comment